Am iubit atat de mult si pot spune ca iubesc cu disperare, dar plang, viata mi-e distrusa tocmai de cel pe care eu atata l-am iubit si am facut totul pentru el. De ce iubirea inseama suferinta? De ce te amagesti la inceput intr-o iubire, spunand, cat esti de fericit, cum lumea intreaga o vezi la picioarele tale in acea perioada, cum totul este roz si crezi ca a dat norocul peste tine, dar apoi treptat te scufunzi intr-o lume a esecului si incerci din rasputeri sa faci cumva sa reinvii totul, sa fie ca la inceput dar observi ca nu, ca te adancesti mai rau, te cobori intr-un loc din care nu vei mai iesii niciodata cu adevarat, mereu o parte din tine va ramane acolo, neagra. Mai rau apoi te vei distruge cand vei observa ca in acea groapa fara fund cazi doar tu, iar iubirea ta nici macar nu realizeaza ce ti se intampla, ci din contra este pe linia de plutire, si iti zambeste la fiecare pas in jos pe care-l faci.
Povestesc din fapte reale, din propia experienta, eu am cazut si nici ochii macar nu ii mai pot ridica sa privesc catre iesire, nu gasesc nici-o scapare din asta, simt cum ma afund pe zi ce trece mai mult.
