Viata
Viata, este ceea ce ai atunci cand sufletul ti-e implinit, cand inima nu simte nici-o duerere. Credeam cu ceva timp in urma ceva total gresit despre definitia vietii, cum ca ar fii trupul cel viu, timpul ce trece, acum realizez ca nu intelegeam cu adevarat sensul ei. Pe atunci traiam si nu pretuiam acele clipe minunate, acele clipe cand respiram, cand priveam totul cu ochi clari, cand soarele, luna, natura aveau o alta culoare, erau frumoase stralucitoare, cand mirosul de afara era puternic, simteam adierea vantului ca pe o mangaiere, ciripitul pasarilor imi era atat de drag, toate acestea ma faceau sa simt ca traiesc, sa incep mereu o noua zi cu zambetul pe buze. Stiam de pe atunci ca exista si greutati, invatasem de mult sa plang, dar niciodata nu am stiut sa plang cu adevarat, sa sufar incat sa simt ca va fi pentru toata viata. Acum multi ar spune ca sunt nebuna, daca le-as spune ca nu traiesc, ca am murit din clipa in care ochii mei nu au mai incetat din plans, cand inima mea, bate fara putere, mai poate doar sa-mi tina trupul in viata, pentru suflet nu mai are putere sa bata..
Simt atata tristete, durerea este tot ce mi-a mai ramas, incat daca as avea orice bogatie cat de mare as ceda-o in schimbul linistei, in schimbul vietii adevarate care am pierdut-o mult prea usor. Nu mai am putere sa imi desfasor aripile, mi-au fost taiate inca dinainte de a invata sa zbor, nici nu am stiut ca le am, macar sa incerc pentru o clipa sa ma inalt cu adevarat. Acum prea tarziu, am ramas pe veci sclava iadului, am fost aruncata aici fara ca macar sa fi facut ceva, sunt aici pentru a platii greselile tuturor, ca sa traiesc pentru altii, niciodata pentru mine, pentru a-i face pe toti fericiti in schimbul nefericirii mele, a pieirii totale.
Vreau sa traiesc, vreau linistea si frumusetea vietii din nou, vreau sa ma simt si eu importanta, vreau si eu ceea ce au toti oamenii simpli...vreau iubire curata, zambete nevinovate, liniste, vreau sa nu mai am inima franta pe veci.
Am avut un singur vis, cam egoist intradevar, dar eu atat mi-am dorit..iubire, cea mai mare iubire dupa fata pamantului, sa ma simt totul pentru o singura persoana, sa stiu ca as fi totul, ca ar face totul.Nu mi-am dorit bogatii, nu mi-am dorit nimic iesit din comun, nu am dorit bunul altuia, am vrut sa iubesc si sa fiu iubita, sa am o persoana doar a mea, iar eu i-as fi oferit si viata.
Prea tarziu am invatat ca in viata asta nu poti cumpara fericirea cu nimic, fericirea ti-e data dar trebuie sa sti sa o ingrijesti, nu il pot blama pe Dumnezeu ca nu mi-a oferit fericirea de care am avut nevoie, doar ca nu am stiut sa o intretin.Iubirea si ea mi-a fost data, intradevar aici este o greseala..am cerut sa fiu cea mai iubita, atat de iubita incat sa fiu totul, iar eu nu am fost in realitate nimic.Iubirea care o intalnisem...m-a pretuit dar pana la greutati, pana la diferite persoane, pana la o alta iubire.
Desii am cerut doar atat, nu am primit nimic, ma intreb cu ce scop ne rugam daca nu suntem auziti.Din contra mi s-a luat si ceea ce aveam, linistea sufleteasca, mi s-a luat orice persoana iubita, m-am rugat pentru ceva si am primit opusul.
